Unirea Principatelor Române (1859)

În 1859, două principate aflate sub suzeranitate otomană, Moldova și Țara Românească, și-au ales același domn și au pus bazele statului român modern. Unirea nu a fost un accident: a fost rezultatul unui program politic pregătit de generația pașoptistă și al unui context internațional favorabil, pe care elitele românești au știut să-l folosească. La BAC, Unirea din 1859 și reformele lui Cuza apar foarte des, atât în întrebări despre date și personalități, cât și în eseuri despre construcția statului modern.

Contextul internațional

Războiul Crimeii (1853–1856), purtat de Rusia împotriva Imperiului Otoman, Franței și Marii Britanii, s-a încheiat cu înfrângerea Rusiei. Congresul de pace de la Paris (1856) a avut consecințe importante pentru români:

• protectoratul rusesc asupra Principatelor a fost înlocuit cu garanția colectivă a marilor puteri, iar suzeranitatea otomană a fost menținută;
• sudul Basarabiei (județele Cahul, Bolgrad și Ismail) a revenit Moldovei;
• românii urmau să fie consultați asupra organizării lor prin Adunări ad-hoc.

Franța lui Napoleon al III-lea a susținut unirea, iar Imperiul Otoman și Austria i s-au opus.

Adunările ad-hoc (1857)

În 1857, Adunările ad-hoc de la Iași și București au formulat dorințele românilor:

• unirea Principatelor într-un stat cu numele România;
• un prinț străin, dintr-o familie domnitoare a Europei;
• autonomia și neutralitatea noului stat;
• un guvern reprezentativ și constituțional.

Convenția de la Paris (1858)

Marile puteri nu au acceptat unirea deplină. Convenția de la Paris (1858), care a funcționat ca o constituție, a creat Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești:

• fiecare principat avea propriul domn, propriul guvern și propria adunare;
• existau și instituții comune: Comisia Centrală de la Focșani (pentru legile de interes comun) și Curtea de Casație;
• domnii erau aleși de adunări, pe viață.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza (1859)

Convenția nu interzicea ca aceeași persoană să fie aleasă în ambele principate. Unioniștii au folosit această portiță:

• 5 ianuarie 1859: Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Moldovei, la Iași;
• 24 ianuarie 1859: este ales domn și al Țării Românești, la București, sub presiunea mulțimii adunate în jurul clădirii adunării.

Astfel s-a realizat o unire personală, sub un singur domn, pusă în fața marilor puteri ca fapt împlinit.

Desăvârșirea unirii

Cuza a obținut recunoașterea dublei alegeri, iar în 1861 Imperiul Otoman a acceptat unificarea instituțiilor pe durata domniei sale. În ianuarie 1862 s-au format un singur guvern (condus de Barbu Catargiu) și o singură adunare, cu capitala la București. Statul a început să poarte numele de România.

Reformele lui Cuza

Principalul colaborator al lui Cuza în realizarea reformelor a fost Mihail Kogălniceanu. În mai 1864, pentru a trece de opoziția adunării dominate de marii proprietari, Cuza a dat o lovitură de stat și a adoptat, prin plebiscit, Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris, care întărea puterea domnului.

S-au înființat și universitățile din Iași (1860) și București (1864).

Sfârșitul domniei

Reformele și stilul autoritar al lui Cuza i-au adus mulți adversari. Conservatorii și liberalii radicali s-au aliat în așa-numita „monstruoasă coaliție”, iar la 11 februarie 1866 l-au obligat să abdice. În mai 1866, conform dorinței exprimate de Adunările ad-hoc, pe tron a venit un prinț străin: Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul rege Carol I.

Exemple rezolvate

Exemplul 1: ordonare cronologică

Ordonează evenimentele: abdicarea lui Cuza, Convenția de la Paris, Adunările ad-hoc, dubla alegere, secularizarea averilor mănăstirești.

Răspuns: Adunările ad-hoc (1857) → Convenția de la Paris (1858) → dubla alegere (1859) → secularizarea (1863) → abdicarea lui Cuza (1866).

Exemplul 2: o relație cauză-efect

Cerință: Explică de ce a fost posibilă dubla alegere a lui Cuza.

Răspuns: Convenția de la Paris stabilea doi domni, dar nu preciza că aceștia trebuie să fie persoane diferite. Unioniștii din ambele principate au profitat de această lacună și l-au ales pe același candidat, Alexandru Ioan Cuza, punând marile puteri în fața faptului împlinit. Sprijinul Franței a ajutat apoi la recunoașterea alegerii.

Exemplul 3: un argument pentru un eseu

Cerință: Prezintă un argument care să susțină afirmația că reformele lui Cuza au modernizat societatea românească.

Răspuns: Legea instrucțiunii publice din 1864 a introdus învățământul primar obligatoriu și gratuit, ceea ce a deschis accesul la educație pentru copiii de la sate, care până atunci erau în mare parte excluși de la școală. Un stat modern are nevoie de cetățeni instruiți, iar această lege a pus bazele unui sistem de învățământ național.

Greșeli frecvente

• Inversarea datelor. 5 ianuarie 1859 este alegerea în Moldova, 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
• Confuzia 1859 / 1862. În 1859 are loc unirea personală; abia în 1862 se unifică guvernul și adunarea.
• Confuzia Tratatul de la Paris (1856) / Convenția de la Paris (1858). Tratatul a încheiat Războiul Crimeii; Convenția a organizat Principatele Unite.
• Secularizarea confundată cu legea rurală. Secularizarea privea moșiile mănăstirilor; legea rurală, împroprietărirea țăranilor.
• „Cuza a fost primul rege.” Cuza a fost domnitor. Carol I a devenit rege abia în 1881, când România a fost proclamată regat.

Pe scurt

• Congresul de pace de la Paris (1856) a deschis drumul consultării românilor, iar Adunările ad-hoc (1857) au cerut unirea și un prinț străin.
• Convenția de la Paris (1858) a creat Principatele Unite, cu doi domni; românii au ales același domn: Alexandru Ioan Cuza (5 și 24 ianuarie 1859).
• În 1862 s-au unificat guvernul și adunarea, cu capitala la București.
• Reformele lui Cuza, realizate împreună cu Mihail Kogălniceanu: secularizarea (1863), legea rurală, legea instrucțiunii publice și Statutul dezvoltator (1864).
• Cuza a abdicat la 11 februarie 1866, iar pe tron a venit Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.