O poezie bună spune mult în puține cuvinte, așa că un comentariu înseamnă să arăți cum ajunge textul să transmită ce transmite: prin cine vorbește, prin imagini, prin figuri de stil și chiar prin sunetul versurilor. La BAC, Subiectul al II-lea îți cere adesea să comentezi un aspect al unui fragment literar, de multe ori o poezie, iar elementele de structură și de compoziție sunt punctate și în eseul de la Subiectul al III-lea. Această lecție îți dă o „hartă” pe care o poți aplica oricărei poezii.
Pașii unui comentariu
- Încadrarea: autorul, opera, genul (liric), specia (pastel, elegie, doină, sonet, meditație etc.) și, dacă se cere, curentul literar.
- Tema și motivele: despre ce este poezia (natura, iubirea, timpul, moartea) și care sunt imaginile recurente (motivul lunii, al codrului, al lacului).
- Titlul: ce sugerează și cum se leagă de text.
- Compoziția: strofe, secvențe poetice, incipit și final, eventuale simetrii (de exemplu, aceeași strofă la început și la sfârșit).
- Eul liric și mărcile lui (vezi mai jos).
- Imaginile artistice și figurile de stil, cu citate și explicarea efectului.
- Nivelurile limbajului: fonetic (sonorități, pauze), morfosintactic (timpuri verbale, pronume), lexical (câmpuri semantice, arhaisme, neologisme), stilistic (figuri de stil).
- Prozodia: măsura, rima, ritmul.
Nu trebuie să atingi toți pașii de fiecare dată: răspunde exact la cerință, dar susține fiecare afirmație cu o secvență citată.
Eul liric
Eul liric este vocea care își exprimă sentimentele în poezie. El nu se confundă cu autorul: este o instanță a textului, construită de poet.
Mărcile lexico-gramaticale ale prezenței eului liric sunt:
- pronumele și adjectivele pronominale de persoana I: „eu”, „mă”, „meu”, „noi”;
- verbele de persoana I: „privesc”, „ascult”;
- vocativul și verbele la imperativ, care arată adresarea către un „tu”;
- interjecțiile și punctuația afectivă (semnul exclamării, punctele de suspensie).
Tipuri de lirism:
| tip | cum se manifestă eul liric | indicii |
|---|---|---|
| lirica eului (subiectivă) | își exprimă direct trăirile | persoana I, adresare directă |
| lirica rolurilor (a măștilor) | vorbește prin vocea unui personaj | dialog, personaje care „spun” trăirile |
| lirica obiectivă | se ascunde în spatele descrierii | persoana a III-a, peisaj, imagini vizuale |
Prozodia
Măsura este numărul de silabe dintr-un vers. Atenție la silabele care se contopesc când citești, marcate în text prin cratimă: „ca-n povești” are trei silabe, ca-n po-vești.
Rima este potrivirea sunetelor de la sfârșitul versurilor, începând cu ultima vocală accentuată:
| tipul rimei | schema |
|---|---|
| împerecheată | AABB |
| încrucișată | ABAB |
| îmbrățișată | ABBA |
| monorimă | AAAA |
Rima poate fi masculină (versul se termină cu silaba accentuată: „povești”) sau feminină (după silaba accentuată mai urmează una: „o-da-tă”).
Ritmul este succesiunea regulată a silabelor accentuate și neaccentuate. Unitatea care se repetă se numește picior metric:
- troheu: accentuată + neaccentuată (SOM-no);
- iamb: neaccentuată + accentuată (a FOST);
- dactil: o accentuată + două neaccentuate;
- amfibrah: neaccentuată + accentuată + neaccentuată.
Exemple rezolvate
Exemplul 1: prozodia unei strofe
Prima strofă din poezia „Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu:
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele —
Noapte bună!
- Rima: „păsărele” – „rămurele” (versurile 1 și 3) și „adună” – „bună” (versurile 2 și 4), deci rima este încrucișată (ABAB) și feminină.
- Măsura: primele trei versuri au câte silabe (Som-no-roa-se pă-să-re-le), iar ultimul are (Noap-te bu-nă). Versul scurt de la final are efectul unei încheieri liniștite, ca o urare.
- Ritmul: accentele cad pe silabele impare (SOM-no-ROA-se PĂ-să-RE-le), deci ritmul este trohaic.
Exemplul 2: un ritm iambic
Primul vers din „Luceafărul” de Mihai Eminescu este „A fost odată ca-n povești”. Despărțit în silabe: a-FOST-o-DA-tă-CA-n-po-VEȘTI. Are silabe, iar accentele cad pe silabele pare (), deci ritmul este iambic. Versul se termină cu silaba accentuată „-vești”, deci rima este masculină.
Exemplul 3: identificarea tipului de lirism
a) „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” (Lucian Blaga): pronumele „eu” și verbul la persoana I arată lirica eului, subiectivă.
b) Un pastel în care sunt descrise câmpul, satul și cerul iernii, numai la persoana a III-a, fără pronume de persoana I: lirică obiectivă. Eul liric există, dar este discret: îl simți doar prin alegerea imaginilor și a epitetelor.
c) O poezie în care un personaj își declară dragostea prin replici: lirica rolurilor (a măștilor).
Greșeli frecvente
- Eul liric confundat cu autorul. Scrie „eul liric afirmă”, nu „Eminescu afirmă”.
- Rima căutată la începutul versului. Rima se află întotdeauna la sfârșitul versurilor.
- Silabe numărate greșit la cuvintele legate prin cratimă: „ca-n” este o singură silabă.
- Lirica obiectivă înseamnă absența eului. Eul liric nu dispare; doar nu se exprimă direct, la persoana I.
- Inventar fără interpretare. O listă de figuri de stil sau de rime nu este un comentariu; arată și ce efect au în text.
Pe scurt
- Un comentariu parcurge: încadrare, temă și motive, titlu, compoziție, eu liric, imagini și figuri de stil, limbaj și prozodie.
- Eul liric se recunoaște după persoana I, vocativ, imperativ și punctuație afectivă; el nu este autorul.
- Lirica poate fi a eului (subiectivă), a rolurilor (a măștilor) sau obiectivă.
- Prozodia înseamnă măsura (numărul de silabe), rima (AABB împerecheată, ABAB încrucișată, ABBA îmbrățișată) și ritmul (troheu, iamb, dactil, amfibrah).